"În fiecare om există un echilibru care așteaptă să fie redescoperit."
Activitatea fizică este adesea asociată cu condiția fizică sau aspectul exterior, însă beneficiile ei sunt mult mai largi. Organizația Mondială a Sănătății și studiile recente arată că mișcarea regulată reduce simptomele de anxietate și depresie, îmbunătățește somnul și crește starea generală de bine.
„Nu-mi spune nimic.” Odată cu intrarea în adolescență, nevoia de intimitate și autonomie crește, iar relația părinte-adolescent are nevoie să se transforme. Află de ce apare această distanțare și cum poate fi reconstruită comunicarea cu empatie și siguranță.
Copiii și adolescenții trec prin multe etape de schimbare, iar uneori emoțiile, relațiile sau situațiile prin care trec pot deveni dificil de înțeles și de gestionat. Psihoterapia le oferă un spațiu sigur, în care pot vorbi, explora și învăța să își înțeleagă mai bine trăirile, într-un ritm potrivit vârstei și nevoilor lor.
Atunci când este necesar, procesul poate include și întâlniri sau discuții cu părinții, pentru a înțelege mai bine nevoile copilului și pentru a găsi împreună modalități prin care acesta poate fi susținut și acasă.
Fiecare copil este diferit, iar intervenția este adaptată particularităților, ritmului și nevoilor sale.
Uneori trecem prin perioade în care lucrurile par mai greu de gestionat decât de obicei. Putem simți că repetăm aceleași tipare, că ne preocupăm excesiv, că relațiile devin dificile sau pur și simplu că avem nevoie de un loc în care să putem vorbi deschis despre ceea ce trăim.
Psihoterapia este un spațiu confidențial în care putem explora împreună ceea ce se întâmplă și putem înțelege mai bine legătura dintre gânduri, emoții și comportamente.
În abordarea cognitiv-comportamentală, procesul terapeutic este unul colaborativ: stabilim împreună obiectivele și căutăm modalități concrete prin care schimbările dorite pot fi construite treptat.
Demersul terapeutic este adaptat ritmului și nevoilor tale, oferind suportul necesar pentru a regăsi claritatea și echilibrul interior.
Ședințele se desfășoară atât fizic, la cabinet, cât și online, în funcție de preferințele și nevoile fiecărei persoane.
Evaluarea psihologică pentru obținerea sau prelungirea permisului de armă este un demers profesional realizat în conformitate cu legislația în vigoare și cu normele profesionale aplicabile.
Evaluarea este realizată de psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și urmărește identificarea caracteristicilor psihologice relevante pentru deținerea, portul și utilizarea responsabilă a armelor și munițiilor.
În funcție de scopul solicitării și de cerințele legale sau instituționale aplicabile, evaluarea poate fi realizată pentru:
Evaluarea are loc fizic, la cabinet, pe bază de programare și durează, de regulă, aproximativ 60–90 de minute, în funcție de scopul examinării și de instrumentele utilizate.
Pentru o evaluare cât mai relevantă, este recomandat ca persoana să se prezinte:
La finalul evaluării, informațiile obținute prin interviu, observație și probele psihologice sunt analizate integrat, iar concluzia profesională este stabilită în raport cu scopul examinării.
Metoda Feuerstein (Îmbogățirea Instrumentală) este o abordare educațională și psihologică de renume internațional, bazată pe principiul Modificabilității Cognitive Structurale – premisa că potențialul de gândire și învățare poate fi stimulat și dezvoltat la orice vârstă.
Prin tehnici specifice de mediere cognitivă, metoda ajută la conștientizarea propriilor procese de gândire și la construirea unor strategii eficiente de rezolvare a provocărilor zilnice.
Programul este recomandat de la 9 ani: copiilor, adolescenților și adulților care doresc să își sporească performanțele cognitive.
Atelierele de dezvoltare personală oferă un cadru de grup sigur, empatic și interactiv, unde participanții au ocazia de a explora teme esențiale pentru bunăstarea emoțională și relațională.
Formatul atelierelor combină informațiile psihoeducaționale cu exerciții practice experiențiale și reflecție ghidată.
Pentru ateliere, tariful, tematica și durata pot fi adaptate în funcție de numărul de participanți și de obiectivele grupului.
Notă: Pentru ateliere, tariful poate fi adaptat în funcție de durată, temă și numărul de participanți.
Cred în formarea continuă și în actualizarea permanentă a competențelor profesionale. De-a lungul pregătirii mele am participat la programe și cursuri precum:
Mă numesc Amelia Victoria Prunduș și sunt psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental în Cluj-Napoca.
Dar înainte de toate, sunt om. Soție, mamă a doi copii minunați, fiică, prietenă - parte dintr-o familie care mă inspiră și mă susține zi de zi- un spațiu în care am învățat despre răbdare, limite, vulnerabilitate, bucurie și iubire. Toate aceste roluri m-au modelat și m-au pregătit pentru a fi alături de alți oameni, în momentele lor importante.
În 2016, am decis că vreau mai mult să înțeleg mai profund oamenii și viața lor interioară. Așa a început formarea mea în psihologie, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, după ani de lucru cu oameni în medii educaționale, organizaționale și antreprenoriale.
Am parcurs formarea în psihoterapie cognitiv-comportamentală individuală și de grup, dar și în psihologie aplicată în domeniul securității naționale, ceea ce îmi permite să ofer și evaluări psihologice pentru avizul port-armă.
De-a lungul anilor am lucrat cu sute de copii, adolescenți și adulți - în școală, în cabinet, în contexte diverse. Am ascultat temeri, întrebări, blocaje. Am învățat despre forța tăcerii și despre curajul de a vorbi.
Am înțeles că fiecare poveste e diferită, dar că toți avem nevoie de același lucru: să fim ascultați cu prezență și respect.
Știu că primul pas este cel mai greu.